Skip to main content

Măsuri de Siguranță și Prevenție împotriva Covid-19

Siguranța oaspeților și a angajaților noștri este prioritară pentru Pensiunea Happy Day, de aceea am luat măsuri suplimentare pentru a vă asigura o ședere plăcută și sigură.

Măsurile implementate au la bază legislația în vigoare și vor fi îmbunătățite în permanență, în funcție de recomandările legale și cerințele oaspeților.

Reguli pentru oaspeții noștri

  • Dezinfectați mâinile la intrarea și ieșirea din pensiune.
  • Purtați mască de protecție în spațiile publice din pensiune.
  • Vă rugăm să respectați distanțarea socială față de membrii echipei.
  • Vă rugăm să respectați distanțarea socială față de ceilalți clienți ai pensiunii.
  • Pentru siguranța dumneavoastră, a celorlalți oaspeți dar și a echipei noastre, vă informăm că procedura de check-in include și verificarea temperaturii dvs. cu echipament atestat. Vă rugăm să acceptați această procedură.
  • Procedura de check-in, respectiv completarea și semnarea documentelor se efectuează folosind pixul personal sau pixurile puse la dispoziție de hotel păstrând o distanță de min 2 m față de recepționer.
  • La check-out cheia / cardul de acces în cameră se lasă în containerul special amenajat la recepție.
  • Pentru rezervările în avans recomandăm plata serviciilor online sau prin virament bancar. Pentru achitarea serviciilor la recepție recomandăm plata cu cardul.
  • Vă recomandăm să rămâneți în cameră și să anunțați recepția în cazul în care nu vă simțiți bine.
  • În situația unei defecțiuni tehnice apărute în camera dumneavoastră vă rugăm să anunțați recepția și să părăsiți camera pentru a evita contactul cu angajatul trimis să remedieze deficiența.

Reguli pentru întreaga echipă Happy Day

În spațiile publice

  • Echipa de la recepție este dotată cu echipament de protecție: mănuși, mască, dezinfectant și termometru cu infraroșu pentru măsurarea temperaturii conform standardelor OMS.
  • Curățarea și dezinfectarea zonelor publice se face de către personalul specializat instruit pentru prevenirea COVID-19.
  • Acordăm o atenție deosebită igienizării tuturor punctelor de contact publice: ușă acces hotel, zona recepției, aparate POS, fișă client, clanțe, balustrade, mânere, robinete, întrerupătoare, suporți materiale promoționale.
  • În spațiile toaletelor publice se vor menține aceleași măsuri ca și în celelalte spații publice.
  • Toate spațiile se aerisesc ori de câte ori este nevoie.

În camere

  • Am actualizat procedura de curățenie în camerele pensiunii și am fost nevoiți să scoatem din camere elementele cu risc de contaminare și greu de dezinfectat.
  • Am actualizat check-listul de curățenie pentru prevenirea COVID 19, astfel timpul de curățenie și dezinfectare a unei camere s-a dublat.
  • Angajații vor purta echipamenul de protecție (mască, mănuși,) pe toată durata operațiunilor de curățenie.
  • Am scos toate materiale informative și publicitare din camere (guest directory, notes, pix, pliante, liste prețuri) și am sintetizat informația strict necesară într-un format care permite igienizarea.
  • Micul dejun îl asigurăm în regim room service.
  • Paharele de sticlă le-am înlocuit cu pahare de unică folosință.
  • Setup-ul camerei va fi în funcție de ocupare – pentru o persoană sau două persoane.
  • Telecomanda pentru TV sunt înfoliate și sigilate pentru igienizare ușoară după fiecare oaspete.
  • Am schimbat procedura de curățenie și dezinfectare a camerelor din pensiune după fiecare oaspete. Camerele eliberate intră în tratament de igienizare și dezinfectare corespunzătoare noilor proceduri interne, reintrând în circuitul de cazare la o distanță de minim 48 de ore de la eliberare.
  • Am limitat serviciul de curățenie a camerei pe timpul sejurului. În camerele ocupate camerista va intra doar pentru eliminarea gunoiului zilnic, în lipsa oaspetelui.
  • Nu se schimbă lenjeria și prosoapele pe perioada sejurului. În situații speciale, dacă oaspetele solicită schimbarea lenjeriei și prosoapelor în timpul sejurului, camerista efectuează aceste activități când clientul nu este în cameră, fără a atinge obiectele oaspetelui sau alte suprafețe din cameră.
  • Am schimbat procedura de strângere a lenjeriei și prosoapelor astfel încât să se evite scuturarea acestora. Lenjeria și prosoapele din fiecare cameră se depozitează în saci separați, care vor fi transportați în următoarea cameră de curățat. Sacii se desfac doar în spălătorie, în momentul introducerii în mașina de spălat.
  • Am scos șalul / cuvertura de pat și pernele decorative, pentru a facilita igienizarea.
  • Prin spălare și uscare la temperaturi ridicate, apoi călcare asigurăm dezinfectarea lenjeriei, prosoapelor din camere.
  • Toate suprafețele din camere se curăță, se șterg și se dezinfectează cu produse profesionale.
  • Lavetele de curățenie se schimbă după fiecare cameră curățată. Acestea se colectează într-un recipient special pentru a fi curățate și dezinfectate la sfârșitul zilei. La sfârșitul zilei se pun într-o soluție cu clor, apoi se spală și se usucă în uscător la 70 grade.
  • În procesul de dezinfectare a camerei acordăm o atenție deosebită clanțelor, mânerelor, întrerupătoarelor, prizelor, butoanelor telefonului, telecomenzii, corpurilor de iluminat accesibile (veioză, etc), tuturor suprafețelor plane, materialelor informative din cameră.
  • Băile sunt curățate și dezinfectate cu produse profesionale dedicate.
  • Lenjeria și prosoapele murdare ajung la spălătorie în saci separați, sortați de către cameriste în procesul de curățenie în camere și se introduc direct în mașinile de spălat.
  • Spălarea se va face la minim 60 de grade.
  • Procesul de uscare (60-70 de grade) și călcarea vor definitiva dezinfectarea.
  • Sacii rezultați după golirea lenjeriei și a prosoapelor, împreună cu mănușile folosite, se vor duce în tomberoanele special marcate.

În zona de mic dejun

  • Asigurăm serviciul de mic dejun în regim room service.
  • Am schimbat procedurile de servire la cameră pentru a respecta reglementările de igienă și securitate.
  • Am limitat numărul de angajați care intră în contact cu preparatele servite oaspeților.
  • Am actualizat procedurile de lucru și am crescut frecvența spălării și dezinfectării mâinilor în toate procesele de lucru: procesare, prelucrarea alimentelor.
  • Asigurăm curățarea și dezinfectarea zilnică a echipamentului de lucru la temperaturi de 60-90 grade.

Măsuri pentru angajații noștri

  • Am actualizat echipamentul de lucru pentru echipa noastră, astfel, angajații au primit mănuși și mască de protecție.
  • Asigurăm tuturor angajaților dezinfectant pentru mâini.
  • Am actualizat procedurile interne de lucru și am crescut frecvența spălării pe mâini și dezinfectării spațiilor și ustensilelor în timpul proceselor de lucru (atât în curățenie și recepție).
  • Acordăm atenție dezinfectării mânerelor, balustradelor, întrerupătoarelor etc. în zonele auxiliare destinate angajaților.
  • Am eficientizat fluxurile interne pentru a limita deplasările în incintă și minimaliza contactele cu colegii, păstrând distanțarea socială.
  • Curățarea și dezinfectarea zilnică a echipamentului de lucru la temperaturi de 60 – 90 de grade, în funcție de material.

Vă asigurăm că facem tot ce putem pentru a vă asigura confortul și siguranța pe timpul șederii la Pensiunea Happy Day.

Prioritatea noastră numărul unu este siguranța și confortul oaspeților și a membrilor echipei .

Sună
Rezervă