Două din cele trei turnuri de pe strada Cetății– Turnul Olarilor și Turnul Dulgherilor au fost reabilitate și sunt oficial deschise publicului pentru vizitare și introduse astfel în circuitul turistic. Acestea se redeschid după 40 ani.
Vechea fortăreață din Sibiu este un loc important atât pentru locuitori, cât și pentru turiști, așa că redeschiderea celor două turnuri aduce mai aproape și pune în valoare pagini din istoria orașului.
TURNUL OLARILOR
Denumit in germană Töpferturm, Turnul Olarilor din Sibiu este situat între Turnul Archebuzilor și Turnul Dulgherilor, datează din sec XV și are o înălțime de peste 19 metri.
Turnul Olarilor este construit din piatră și cărămidă. Are o formă dreptunghiulară (la bază), după care turnul se retrage la etajul intermediar, pentru a se încheia în partea superioară prin clasica porțiune ieșită în afară, susținută de console cu guri de foc între arce.
La primul și al doilea nivel se află metereze în formă de gaură de cheie, realizate în special pentru a permite executarea focului de archebuze. Din aceste guri de foc se trăgea cu archebuza contra asediatorilor ajunși la baza zidurilor. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită, la fel ca majoritatea turnurilor sibiene, pe console. Turnul este considerat de mulți cercetători că fiind de proveniență mai recentă, de pe la mijlocul secolului al XVI-lea.
TURNUL DULGHERILOR
Turnul Dulgherilor, denumit în germană Zimmermannsturm, este un turn construit în secolul al XIV-lea de breasla săsească a dulgherilor în orașul Sibiu. Construit între 1337-1366, turnul este de asemenea clădit din piatră și cărămidă. Înalțimea turnului este de peste 21 de metri.
Acesta este un turn de flancare alipit incintei a III-a, având la bază un plan circular. De la nivelul cornişei, turnul primeşte forma unei prisme octogonale încheiată în porţiunea superioară printr-o parte ieşită în exterior susţinută de console cu guri de păcură între arce. Sub streaşină se poate vedea decorul în formă de creneluri. Acoperişul are forma unei piramide octogonale ascuţite. Turnul Dulgherilor a mai fost restaurat în 1967 şi 2008.
Toți vizitatorii vor fi plăcut impresionați atât de arhitectură, cât și de atmosfera din turnuri – aceasta este întreținută de muzică ambientală clasică, iar seara va intra în funcțiune iluminatul arhitectural interior și exterior.
REGULUI DE VIZITARE
Pe timpul vizitării obiectivelor turistic sunt interzise:
- accesul copiilor cu vârstă de până la 12 ani neînsoțiți de către o persoană adultă;
- accesul cu animale de companie, indiferent de rasă sau mărime;
- consumul de alimente;
- fumatul, consumul de băuturi alcoolice, consumul/utilizarea de substanțe halucinogene și psihotropice sau accesul sub influența oricărui tip de substanțe care pot afecta capacitățile motorii și cognitive;
- aplecarea peste balustradă;
- aplicarea de graffiti.
Cei care nu respectă regulile pot fi sancționați contravențional cu amendă de la 300 la 500 de lei.
PROGRAM VIZITARE ȘI ACCES
Vizitarea acestor obiective istroice și turistice se realizează după următorul program:
PROGRAM DE VARĂ 01.04 – 31.10
Marți – Duminică – în intervalul orar 11:00 – 19:00
PROGRAM DE IARNĂ 01.11 – 31.03
Marți – Duminică – în intervalul orar 10:00 – 18:00
Luni – închis
Ultimul acces se va realiza la ora 18:30, respectiv 17:30.
Programul de vizitare poate suferi modificări pe parcursul anului.
Intrarea se realizează prin Turnul Dulgherilor, iar ieșirea se va face prin Turnul Olarilor.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Sibiul e un oraș extraordinar ce merită cu adevărat atenție! Descoperiți mai multe obiective turistice în Sibiu și împrejurimi:
Fie că vă doriți un weekend liniștit, distracție sau mișcare în aer liber, vă așteptăm cu drag la Pensiunea Happy Day din Sibiu (acceptăm și tichete de vacanță)!
Vrei să afli cele mai cool evenimente din Sibiu? Hai să ne împrietenim!